steag
NATO este o abreviere a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, adică a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Organizația este cunoscută și sub numele de Alianța Nord-Atlantică sau Pactul Nord-Atlantic. Este un tratat militar încheiat la 24 august 1949 în baza Tratatului Atlanticului de Nord, încheiat la 4 aprilie la Washington.
Originile NATO ar trebui căutate în situația care a apărut după încheierea ostilităților din cel de-al Doilea Război Mondial, când s-a încheiat cooperarea Aliaților SUA și coaliția cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), și a început Războiul Rece. Apoi, în 1948, Belgia, Franța, Țările de Jos, Luxemburg și Regatul Unit au semnat Pactul de la Bruxelles, care a fost transformat în Pactul Atlanticului de Nord în anul următor.
Inițial, NATO trebuia să fie o organizație de apărare care să ofere membrilor săi un sentiment de securitate în fața amenințării statelor comuniste. Principalul motiv pentru crearea NATO a fost convingerea cu privire la agresivitatea politicii URSS și amenințarea la adresa țărilor din Europa de Vest, care au fost cauzate de o serie de evenimente: în 1947 - a fost înființat Komintern, 1948 - lovitura de stat comunist. în Cehoslovacia și blocada Berlinului de Vest în 1948-49.
Inițial, zece țări au fost incluse în NATO (Marea Britanie, Franța, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg, Norvegia, Danemarca, Islanda, Italia, Portugalia, Statele Unite și Canada - așa-zișii membri fondatori). Mai multe state membre au aderat la NATO în anii următori. În 1952 a fost extinsă în Grecia și Turcia, în 1955 în Germania și în 1982 în Spania.
În 1999, în structurile acestei organizații au apărut primele țări din fostul bloc estic (Polonia, Cehia și Ungaria). În timpul sesiunii liderilor NATO de la Praga din 2002, alte țări au fost invitate să se alăture alianței: Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, România, Slovacia și Slovenia. Aceste țări au aderat oficial la Pact la 29 martie 2004. La 1 aprilie 2009, Albania și Croația devin membre oficiale ale NATO. Ultimul, al 29-lea membru, a fost admis pe 5 iunie 2022 și a fost Muntenegru, iar această decizie a fost luată la summitul de la Bruxelles din 25 mai a acelui an.
Până în 1990, NATO a fost principala structură politică și militară din partea de vest în sistemul mondial de confruntare, bipolar, ca oponent al blocului sovietic și al Pactului de la Varșovia, care a fost instituit în 1955. Odată cu sfârșitul Războiului Rece, natura Pactului s-a schimbat. Schimbările pe scena internațională și prăbușirea blocului de state comuniste au adus schimbări în conceptele strategice ale NATO.
Astăzi este mai degrabă o coaliție antiteroristă. Consecința acestor schimbări a fost așa-numitul nou concept strategic. A presupus menținerea unor suficiente forțe convenționale și nucleare capabile să descurajeze potențialii agresori și să desfășoare activități de prevenire a posibilelor conflicte armate în lume.
Accentul s-a pus și pe asigurarea securității statelor Alianței în fața amenințărilor internaționale diverse și multidirecționale (conflicte etnice și teritoriale, proliferarea armelor de distrugere în masă și a tehnologiei armelor, întreruperea aprovizionării cu materii prime strategice, terorism și sabotaj). Prima acțiune militară independentă a NATO a fost intervenția în Kosovo. După experiențele acestei misiuni, acest concept a fost actualizat.
Acest nou concept actualizat a introdus „operațiuni care nu fac obiectul articolului 5”, care sunt în primul rând operațiuni de răspuns la criză, adică operațiuni ale forțelor armate care vizează abordarea cauzelor fundamentale ale crizelor sau crizelor care amenință securitatea regională sau globală și încalcă drepturile omului (10). Ca și în operațiunile de menținere a păcii, forțele care intervin ar trebui să acționeze în mod imparțial, deoarece nu sunt părți la conflict.
Merită adăugat că au existat numeroase turbulențe în istoria NATO.
Din 1966, Franța și-a suspendat apartenența la structurile militare ale Pactului deoarece liderul său, generalul Charles de Gaulle, a decis să-și dezvolte propriul sistem de apărare nucleară. Le-a revenit, dar doar parțial, abia în 1995 și abia în 2009. Grecia a făcut un lucru similar în 1974-1980. Motivul acestei decizii a fost conflictul cu Turcia și convingerea Greciei că NATO nu face nimic în acest sens. Mai mult, Spania nu a aparținut structurii militare de la admiterea ca membru până în 1997.
În ceea ce privește structura NATO, aceasta s-a schimbat pe parcursul Pactului. Ca parte a aranjamentelor făcute la conferința NATO (Praga 2002), structura centrelor decizionale ale alianței s-a schimbat în 2003. Noua structură se îndepărtează de la împărțirea geografică a comenzilor în favoarea împărțirii puterilor.
Funcțiile operaționale au fost împărțite între nou-înființate operațiuni de comandă aliată (ACO) și Comandamentul aliat pentru transformare (ACT) al NATO. În prezent, cel mai important organ de conducere al Pactului este Consiliul Atlanticului de Nord (Consiliul NATO, care este format din reprezentanți ai statelor membre. Consiliul NATO se poate întruni la diferite niveluri. Se întrunește regulat la nivelul miniștrilor de externe ( de două ori pe an) și reprezentanți permanenți (cel puțin o dată pe săptămână).
În circumstanțe excepționale, se poate întruni și la nivelul șefilor de stat și de guvern. Pe lângă Consiliul NATO, cele mai importante structuri organizatorice ale Pactului sunt: Comitetul de Planificare a Apărării, Grupul de Planificare Nucleară, Comitetul Militar (care este organul militar suprem al Pactului) și Statul Major Militar din subordinea acestuia, precum și Secretariatul Internațional cu secretarul general al NATO. Secretarul general al NATO este cea mai înaltă funcție politică din Alianță și, conform practicii acceptate, este ocupată de politicieni civili europeni.